Preşedintele Parlamentului convoacă reprezentanţii societăţii civile la o întrunire cu preşedinţii comisiilor parlamentare pentru consultări asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2013
29.10.2012
În acord cu prevederile Concepţiei de cooperare dintre Parlament şi societatea civilă adoptată prin Hotărîrea Parlamentului nr.373-XVI din 29.12.2005 şi întru asigurarea transparenţei în procesul decizional, Preşedintele Parlamentului, Marian LUPU, convoacă reprezentanţii societăţii civile la o întrunire cu preşedinţii comisiilor parlamentare, pentru consultări asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 2161 din 01.10.2012.
Întrunirea consultativă va avea loc miercuri, 31 octombrie 2012, începînd cu ora 15.00, în Sala de conferinţe a Ministerului agriculturii şi industriei alimentare, et.1, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, nr. 162.
Reprezentanţii societăţii civile care doresc să participe la şedinţa consultativă, sunt rugaţi să confirme participarea pînă miercuri, 31.10.2012, ora 10.00, la adresa Consiliulului Naţional al ONG-urilor din Moldova, care a solicitat dezbateri publice la acest subiect: [email protected] sau la numărul de telefon 0 (22) 567 549.
Direcţia generală informaţional-analitică a Secretariatului Parlamentului