Relații cu cetățeanul
 
 
 
Observator European

Integritatea este Libertate

 
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

 
Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
 
 
 
 
 
 
 
Concursul pentru selectarea candidaților la funcțiile de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor

ANUNŢ

 cu privire la concursul deschis pentru selectarea candidaților la funcțiile de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor

   În conformitate cu art. 751 alin. (3) din Legea nr. 131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice, Comisia economie, buget și finanțe anunță concursul de selectare a candidaților la funcțiile de:

1)      Consilier pentru soluționarea contestațiilor - director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor - 1 funcție;

2)      Consilier pentru soluționarea contestațiilor - director general adjunct al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor - 1 funcție;

3)      Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor - 5 funcții.

Candidatul trebuie să corespundă cumulativ următoarelor cerințe:

a)       deține cetățenia Republicii Moldova;

b)      are capacitatea de exercițiu deplină;

c)       deține o diplomă de studii superioare;

d)      are o vechime în muncă de cel puțin 10 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum și o experiență de cel puțin 3 ani în domeniul achizițiilor publice;

e)      posedă limba de stat;

f)        nu a fost privată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități;

g)       nu este membru al unui partid politic.

Candidații la funcțiile de Consilier pentru soluționarea contestațiilor - Director general și Consilier pentru soluționarea contestațiilor - Director general adjunct, suplimentar la cerințele expuse mai sus trebuie să facă dovada experienței de cel puțin 3 ani, în ultimii 10 ani, în funcție administrativă de conducere.

Candidații la funcția de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor urmează să depună la Comisie un dosar care include următoarele documente (traduse, după caz, în limba de stat):

a)    cerere de participare la concurs;

b)    dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia de pe buletinul de identitate);

c)     curriculum vitae;

d)     copiile de pe diplomele de studii și de pe certificatele de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare și, opțional alte acte de studii;

e)    dovada vechimii în muncă de cel puțin 10 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic, precum și a experienței de cel puțin 3 ani în domeniul achizițiilor publice. Experiența de cel puțin 3 ani în domeniul achizițiilor publice se va demonstra prin prezentarea unor documente din care să rezulte îndeplinirea unora din următoarele activități:

  ˗      participarea la organizarea, în mod regulat, a unor proceduri de achiziție publică;

˗      întocmirea, în mod regulat, a documentelor de licitație;

˗      participarea, în mod regulat, la evaluarea ofertelor, în calitate de membru al grupului de lucru;

˗      participarea la soluționarea contestațiilor la procedura de atribuire a unor contracte de achiziție publică;

˗      desfășurarea activității în cadrul Agenției Achiziții Publice;

˗      desfășurarea de activități de reglementare, supraveghere sau control în domeniul achizițiilor publice.

Documente doveditoare a experienței menționate sunt considerate, fără a se limita la acestea, fișa postului din care să rezulte atribuțiile exprese în domeniul achizițiilor publice, ordinele de numire în grupurile de lucru pentru achiziții publice, diplomele obținute în urma absolvirii unor cursuri în domeniul achizițiilor publice și altele asemenea.

f)        cazierul judiciar (sau declarația pe proprie răspundere);

g)       scrisoare de motivație (cel mult 2 pagini), scrisă în limba de stat, în care urmează să se explice de ce persoana este interesată să participe la concurs și viziunea ei asupra activității Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor;

h)      declarația pe proprie răspundere că, în cazul în care va fi numit (numită) în funcția de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, în termen de 30 de zile, va abandona, pe durata mandatului, funcțiile incompatibile cu funcția, în conformitate cu art.751 al Legii nr.131 din 03 iulie 2015 privind achizițiile publice, modificată și completată prin Legea nr.229 din 23 septembrie 2016.

i)        declarația pe proprie răspundere a lipsei sau existenței conflictului de interese.

Candidații vor depune dosarele complete la Comisie pe adresa: municipiul Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt nr. 105 (sediul Parlamentului), etajul 5, biroul 521 sau la adresa electronică - [email protected], în perioada 02.01.2017- 20.01.2017, în zilele luni-vineri, cu excepția zilelor de sărbătoare nelucrătoare, între orele 08:00 - 17:00.

       Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este dna Valentina VÎRNAV, tel: 0 22 820522. Dosarele depuse după termenul limită nu vor fi preluate.

       Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului deschis pentru selectarea candidaților la funcțiile de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor poate fi accesat aici.

Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Ultimele acte legislative adoptate
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel:
 022 820 126

 [email protected]

 old.Parlament.md

 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"