Visites et informations
Buletin Parlament Info
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova


La version française du site a été réalisée grâce à l'appui du Programme NORIA de l'Assemblée parlementaire de la Francophonie

Accréditation des journalistes au Parlement

Observator European

Integritatea este Libertate

Parlementarisme en République de Moldavie
Informations publiques
Actualité > Communiqués de presse
Săptămâna deschiderii parlamentare: Tinerii, îndemnați de deputați să se implice în dezvoltarea țării

17.09.2024 Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discuții cu un grup de studenți de la FRIȘPA, USM

Chișinău, 17 septembrie 2024 – Studenții Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative de la Universitatea de Stat din Moldova s-au întâlnit cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. La discuțiile „Democrația și pacea în Republica Moldova”, desfășurate în cadrul Săptămânii deschiderii parlamentare, au mai participat deputații Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe, și Marcela Nistor.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vorbit despre experiența sa referitoare la democrația participativă și dezvoltarea spiritului civic încă de pe vremea studenției, când s-a implicat în procesul de introducere în Codul electoral a noțiunii de „observator național”. Ulterior, Igor Grosu s-a implicat, de-a lungul anilor, în o serie de procese politice importante, pentru a contribui la dezvoltarea țării. „Noi am învățat cam mult din experiențele mai puțin bune, dacă este să facem comparație cu Țările Baltice. Totuși, experiența de la Ministerul Educației din trecut ne-a arătat cât de vulnerabilă poate fi o inițiativă pe care vrei să o implementezi, dacă nu ai suport politic”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Șeful legislativului a vorbit și despre experiența sa în calitate de Președinte de Parlament, care presupune o colaborare eficientă cu oameni și instituții diverse, fiind bazată pe principii democratice. „Am reușit, dincolo de viziunile politice, să asigurăm comunicarea. Asta înseamnă că bătălia politică este una, dar sunt subiecte care trebuie rezolvate la masa de tratative. În dimensiunea europeană, ai teren să te manifești cum vrei, dar este important să ai intenții bune”, a adăugat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În cadrul discuțiilor, studenții și-au manifestat interesul față de diverse subiecte de actualitate, printre care dezvoltarea economică a țării, colaborarea dintre opoziție și guvernare, suportul extern acordat țării noastre, precum și parcursul european al Republicii Moldova. „Politica determină cum se dezvoltă țara sau cât de bun este sistemul de învățământ. Cea mai bună metodă de a face ceva bine pentru întreaga societate într-un timp relativ scurt este să faci politică”, a menționat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

La final, oficialii i-au îndemnat pe studenți să se implice în dezvoltarea țării, să dea dovadă de spirit civic și să contribuie la schimbare. O platformă care le dă posibilitatea să facă acest lucru este stagiul plătit de practică în instituțiile statului.

În perioada 16 – 20 septembrie, la Parlament se desfășoară Săptămâna deschiderii parlamentare. În aceste zile sunt planificate discuții, activități informative și interactive dedicate diferitor categorii de vârstă.

17.09.2024 Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discuții cu un grup de studenți de la FRIȘPA, USM

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


Back to all FR
Déclarations
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Derniers actes législatifs adoptés
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel:
 022 820 126

 [email protected]

 old.Parlament.md

 
   The Moldovan Parliament’s website design was supported by the “Democracy Support Programme in Moldova" – an initiative financed by the European Union and implemented by the Council of Europe