Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Republica Moldova va semna Convenția-cadru a Consiliului Europei privind inteligența artificială, drepturile omului, democrație și statul de drept

CPE

Chișinău, 30 august 2024 – Republica Moldova urmează să semneze Convenția-cadru a Consiliului Europei privind inteligența artificială, drepturile omului, democrație și statul de drept. Un aviz consultativ care prevede acest lucru a fost aprobat de Comisia politică externă și integrare europeană.

Convenția-cadru conține 36 de articole cu prevederi prin care statele semnatare urmăresc să asigure că activitățile din cadrul ciclului de viață al sistemelor de inteligență artificială (IA) sunt pe deplin compatibile cu drepturile omului, democrația și statul de drept. Documentul stabilește principii clare pentru a asigura că inteligența artificială este utilizată în mod democratic și responsabil. De asemenea, documentul oferă un cadru pentru cooperarea regională în domeniul IA. Astfel, Republica Moldova ar putea colabora cu alte state membre ale Consiliului Europei pentru a dezvolta și implementa politici responsabile de IA, a partaja cele mai bune practici și a aborda provocările comune. Potrivit Convenției, și la nivel național urmează a fi creat un cadru de cooperare între autoritățile care vor fi responsabile de implementarea prevederilor acestui document. De asemenea, urmează a fi asigurată reprezentarea țării noastre la Conferința Părților Convenției.

Totodată, Convenția-cadru reprezintă un document complementar Actului Uniunii Europene privind inteligența artificială, care urmează a fi transpus în legislația națională odată cu aderarea Republicii Moldova la UE. Astfel, semnarea și ratificarea ulterioară a Convenției-cadru va poziționa Republica Moldova ca un partener de încredere care împărtășește valorile europene fundamentale și aspiră să protejeze drepturile omului, democrația și statul de drept. Din perspectiva financiară, semnarea convenției poate atrage fonduri europene și internaționale destinate dezvoltării și implementării tehnologiilor IA etice și responsabile. Aceste fonduri vor putea fi utilizate pentru proiecte de cercetare și dezvoltare, infrastructură digitală și formarea profesională a forței de muncă.

Convenția-cadru a fost adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 17 mai 2024. La elaborarea documentului au participat delegații din 46 de state membre ale Consiliului Europei, Uniunea Europeană și 11 state nemembre, precum și reprezentanți ai sectorului privat, ai societății civile și ai mediului academic.

Convenția va fi deschisă spre semnare în cadrul Conferinței informale a Miniștrilor Justiției statelor membre ale Consiliului Europei, care va avea loc la Vilnius, Lituania, pe data de 5 septembrie 2024.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova


Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Ultimele acte legislative adoptate
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel:
 022 820 126

 [email protected]

 old.Parlament.md

 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"