Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Tinerii dansatori ai ansamblului „Hecenii” din localitatea Heciul Nou, raionul Sângerei, decorați cu Diploma Parlamentului
11.04.2024 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova
 
Chișinău, 11 aprilie 2024 – Ansamblul de dans popular „Hecenii” din localitatea Heciul Nou, raionul Sângerei, a fost decorat cu Diploma Parlamentului. Distincția a fost conferită de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru promovarea tradițiilor naționale românești. 

Tinerii dansatori ai ansamblului „Hecenii”, care duc faima țării noastre, au fost întâlniți, astăzi, în ședința plenară a Parlamentului cu ovații de către deputați, care le-au mulțumit pentru rezultatele frumose. Un merit deosebit în atingerea performanțelor îl are coregraful acestor tineri, Dionisie Cobîlaș, care, de la vârsta de 19 ani, conduce ansamblul. „Prestația lor ne convinge încă odată că avem un popor talentat, că avem cu ce ne mândri. Felicitări, copii! Să știți că sunteți un model de perseverență și curaj”, a spus Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Zilele trecute, Guvernul a anunțat că va aloca din fondul de rezervă banii necesari pentru a rezolva problema cu sediul, dar și celelalte probleme semnalate de membrii ansamblului. „Acești copii, dar și toți copiii din această țară trebuie să se dezvolte în condiții bune, de aceea vom investi în continuare în copii”, a subliniat Igor Grosu.
 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova
 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Ultimele acte legislative adoptate
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel:
 022 820 126

 [email protected]

 old.Parlament.md

 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"