AUDIERI ale subdiviziunilor specializate care efectuează activitatea specială de investigații privind executarea Legii privind activitatea specială de investigații, nr. 59 din 29.03.2012
27.06.2019
Întru executarea prevederilor art. 38 din Legea privind activitatea specială de investigații și art. 27 din Regulamentul Parlamentului care vizează competența privind exercitarea controlului parlamentar, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică organizează pe data de 3 iulie 2019, ora 10:00, sala 114, audierea subdiviziunilor specializate în activitatea specială de investigații privind executarea Legii privind activitatea specială de investigații, nr. 59 din 29.03.2012.
În cadrul audierilor, urmează să fie prezentate problemele, impedimentele și progresele în aplicarea legii prenotate. O atenție sporită în cadrul acestei audieri va fi acordată subiectului interceptărilor și înregistrării comunicărilor. Prin urmare sunt invitați să participe la audierile respective reprezentanții societății civile și mass-media.
În cazul existenței unor informații relevante pe subiectul audierilor, acestea urmează a fi prezentate pe adresa de e-mail: csn@parlament.md.
Persoanele care vor participa la aceste audieri sunt rugate să informeze Comisia la adresa de e-mail: csn@parlament.md până la 1 iulie 2019, pentru a le asigura accesul în clădirea Parlamentului.
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică