Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

 
Relații cu cetățeanul
Actualitate > Discursuri şi declaraţii
Discursuri şi Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019

Stimați colegi!

Astăzi finalizăm cea mai scurtă, dar, totodată, cea mai eficientă și importantă sesiune a Parlamentului Republicii Moldova. Cea mai scurtă – după numărul de ședințe plenare, dar cea mai eficientă și importantă – după deciziile adoptate și consecințele acestora pentru țară. Dacă e să vorbim despre evenimentele sesiunii, multe dintre ele s-au produs pentru prima dată în istoria Moldovei.  

În calitate de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, mă mândresc cu faptul că, pentru prima dată în istoria statului nostru, am reușit să unim fracțiunile parlamentare ale unor partide politice cu poziții atât de diferite, să ne unim în numele unor scopuri comune – eliberarea statului din captivitate, restabilirea cooperării cu partenerii străini și, cel mai important startul dezvoltării țării noastre și creșterii bunăstării poporului care ne-a mandatat cu încrederea sa.

Pentru prima dată politicienii au uitat de aspirațiile lor pur politice și s-au preocupat de soluționarea problemelor în interesul consolidării statului, dar nu în interesul unor grupuri și persoane aparte. 

Am fost cu toții martori al modului în care degradează clasa politică atunci când ea se ocupă doar de lupta rușinoasă pentru propria bunăstare, în detrimentul întregii țări și întregului popor. Vreau să cred că această experiență detestabilă pe care a obținut-o țara noastră parcurgând drumul de la „istoria succesului” la „stat acaparat” va rămâne în trecut și va fi o lecție pentru toți cei care ar dori și în continuare să ne folosească țara în calitate de patrimoniu personal, tratându-și cu dispreț propriul popor.

Anume în cadrul acestei sesiuni Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la statul captiv, una de rezonanță și deosebit de importantă, prin care s-a constatat faptul uzurpării puterii în țară și s-a solicitat demisia conducătorilor tuturor structurilor de stat care au fost implicate în corupție totală și s-au aflat sub controlul Partidului Democrat compromis.

Pentru prima dată în istoria Moldovei noua majoritate parlamentară a obținut recunoașterea puterilor mondiale atât la Vest, cât și la Est. În acest sens, Republica Moldova poate servi pentru alte țări drept exemplu de soluționare pașnică a crizei politice care amenința să se transforme într-o confruntare dură.

Din păcate, din cauza perioadei lungi de transmitere a puterii în stat, Parlamentul nu a îndeplinit întregul volum de lucru preconizat pentru sesiunea trecută. Cu toate acestea, au fost luate decizii extrem de importante ca parte a angajamentelor asumate de partenerii de coaliție – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidele din componența blocului ACUM, Partidul Acțiune si Solidaritate si Partidul Demnitate si Adevăr.

În particular, Parlamentul a votat pentru restituirea atribuțiilor Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității, atribuții limitate de către Partidul Democrat în 2016; au fost introduse amendamente în Legea cu privire la Procuratură; a fost adoptată legea de revenire la sistemul proporțional de vot.

În total au fost adoptate 76 acte legislative, dintre care 19 legi și 57 de hotărâri, conform datelor preliminare. 26 de proiecte de acte legislative au fost aprobate în prima lectură.

129 de proiecte de acte legislative au fost înregistrate în Parlament. Autorii fiind: Guvernul – 9, PSRM – 24, PAS, ACUM – 35, DA, ACUM – 8, PDM–9, deputații independenți –1, alți autori (grup de deputați, BP) – 41.

Am avut parte de 16 ședințe plenare si  86 ședințe ale comisiilor permanente.


La capitolul  CONTROL PARLAMENTAR avem

26 – întrebări și interpelări, 26 – rapoarte de activitate, dări de seamă prezentate de organele centrale de specialitate ale administrației publice și cele formate de Parlament.

În Parlament funcționează activ comisiile de anchetă formate cu o lună în urmă – Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare

Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidului Democrat din Moldova prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale,         

Comisia de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice începând cu anul 2013.

Suntem convinși că în baza rezultatelor activității acestor comisii vor fi luate decizii transparente, care vor informa societatea corect și obiectiv.

În acest sens, considerăm importantă aprobarea de către Parlament a candidaturii Procurorului General interimar, care ieri deja a fost numit în funcție prin decretul Președintelui Republicii Moldova.

În fața domnului Dumitru Robu stau sarcini extrem de importante: de restabilire a prestigiului instituției procuraturii și de reîntoarcere a încrederii societății în ea. Cetățenii Moldovei sunt în așteptarea cercetării și pedepsirii celor vinovați de furtul miliardului, de aplicarea schemelor criminale în sfera bancară și în schemele de privatizare a bunurilor statului, vinovați de corupție și uzurpare a puterii.

Totodată, aprobarea de astăzi in funcția de director al Centrului National Anticorupție, a domnului Ruslan Flocea, este una de mare impact, deoarece lupta cu corupția este un obiectiv prioritar pentru majoritatea parlamentara și avem încrederea că sub conducerea noului director,  CNA va demonstra eficienta maxima în eradicarea acestui flagel, care a ajuns la cote alarmante grație fostei guvernări.

Consider la fel de importantă colaborarea eficientă dintre Parlament și Guvern. Această colaborare este foarte necesară pentru stabilirea unui mediu de afaceri benefic și a unor condiții favorabile pentru dezvoltarea social-economică a țării.

Constat un bun început al deciziei noastre comune de promovare a unei politici externe echilibrate, în interesul țării și al poporului nostru. În primul rând, am convenit că toate acordurile internaționale semnate de Republica Moldova până în prezent vor rămâne în vigoare și toate obligațiile noastre prevăzute de aceste acorduri  vor fi realizate. E vorba atât de Acordul de asociere cu UE, cât și de Acordul cu privire la statutul de observator al Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică.

În calitate de argument al atașamentului nostru față de politica echilibrată voi remarca vizita delegației Parlamentului compusă din reprezentanți ai tuturor fracțiunilor coaliției, în frunte cu Președintele Parlamentului, la Moscova, la invitația conducerii Dumei de Stata, precum și vizita Președintelui Parlamentului și a Prim-ministrului la Bruxelles, unde a avut loc întâlnirea cu președintele Parlamentului European.

Vreau să amintesc că avem încă foarte mult de lucru și în august ne vom întruni în ședințe extraordinare la care vom examina subiecte de primă importanță.

În încheiere, mulțumesc tuturor deputaților pentru munca activă în decursul ultimei luni. Sunt sigură că vom reuși să realizăm toate sarcinile ce ne stau în față. Si dacă tradițional se ura vacanță plăcută pe termen de o lună, eu vreau sa închei cu PE CURÎND!!!

Agenda
13 octombrie 2019
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"