Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Comunicate de Presă
Parlamentul va introduce sancțiuni pentru utilizarea și comercializarea pungilor și veselei din plastic

Chișinău, 18 septembrie 2019 – Utilizarea și comercializarea pungilor și veselei din plastic vor fi sancționate. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare și completare a Codului Contravențional. 

Potrivit proiectului, sancțiunile vor fi de până la 4 500 de lei pentru persoanele fizice și de până la 12 000 de lei pentru persoanele juridice.

Aceste prevederi se referă la utilizarea și comercializarea pungilor de transport fabricate din plastic, cu sau fără mâner, cu grosimea peretelui egală sau mai mare de 50 de microni, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri; a pungilor de plastic subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 50 de microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj ; și a pungilor din plastic foarte subțire, cu grosimea peretelui mai mică de 15 microni, cu excepția celor care sunt utilizate ca ambalaj. 

Sancțiunile vor fi aplicate și pentru utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, a altor accesorii ale serviciilor de masă, precum și a bețișoarelor de unică folosință fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile.

”Inițiativa este în pas cu abordarea statelor dezvoltate care, conștientizând pericolul prezentat de materialele din plastic pentru mediul înconjurător, depun eforturi conjugate prin politici și reglementări, în eliminarea lor. Este important ca Republica Moldova, atât la nivel de stat, cât și la nivel de fiecare cetățean, să sensibilizeze necesitatea schimbării unor obiceiuri și practici, pentru a asigura o dezvoltare economică durabilă, cu impact minim asupra mediului înconjurător”, menționează autorii inițiativei legislative în nota informativă. 

Parlamentul a aprobat, anterior, modificări și completări la legislație prin care au fost interzise etapizat, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea și comercializarea pungilor de plastic, iar, începând cu 1 ianuarie 2021, – interzicerea totală. Totodată, începând cu 1 ianuarie 2021, vor fi interzise utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, altor accesorii ale serviciilor de masă și a bețișoarelor de unică folosință, cu excepția celor biodegradabile. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

 

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Discursul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova Zinaida GRECEANÎI la încheierea sesiunii de primăvară-vară 2019
Agenda
15 noiembrie 2019
Pentru data selectată, la moment nu este nici o înregistrare
Ultimele acte legislative adoptate
 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"