Vizite și informare
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Newsletter of the Parliament of the Republic of Moldova
Acreditarea jurnaliștilor la Parlament

Observator European

Integritatea este Libertate

Relații cu cetățeanul
Actualitate > Comunicate de presă
Rezoluția Adunării Parlamentare OSCE privind procesul de reglementare a conflictului transnistrean
Chișinău, 3 iulie 2013 – Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat o rezoluție privind procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Documentul a fost aprobat în cadrul reuniunii anuale de la Istanbul, desfășurată în perioada 29 iunie – 3 iulie 2013, la care a participat și delegația Parlamentului Republicii Moldova, formată din deputații Simion Furdui, Stella Jantuan și Vasilii Șova.
 
Rezoluția constată că existența unui conflict nesoluționat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova continuă să reprezinte o amenințare serioasă la adresa securității și stabilității în Europa și în zona OSCE, iar o soluție pașnică și durabilă pentru conflictul transnistrean poate fi identificată prin intermediul procesului de negocieri  în formatul 5+2.
 
Potrivit documentului, scopul principal în soluţionarea conflictului transnistrean este identificarea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în componenţa Republicii Moldova, consolidarea şi asigurarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale, recunoscute internaţional.
 
”Consolidarea încrederii între cele două maluri ale râului Nistru, asigurarea unei creșteri social-economice durabile în regiune, precum și  dezvoltarea în continuare a instituțiilor societății civile și protejarea statului de drept, drepturilor omului și a libertăților fundamentale în conformitate cu normele și principiile dreptului internațional constituie componentele cheie pentru soluționarea conflictului”, se arată în textul rezoluției.
 
Adunarea Parlamentară OSCE încurajează toate forțele politice de pe ambele maluri ale râului Nistru să contribuie în mod constructiv la soluționarea conflictului transnistrean și invită toți participanții la procesul de negocieri în formatul 5+2 să coopereze și să-și intensifice eforturile în avansarea negocierilor. Totodată, AP OSCE își exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentele recente din Zona de Securitate și îndeamnă părțile să contribuie la consolidarea încrederii și securității și să se abțină de la măsuri unilaterale care ar putea duce la deteriorarea situației de securitate din regiune.
 
Menționăm că pe 21 iunie 2013 și Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația cu privire la situația actuală a procesului de reglementare a diferendului transnistrean.

 
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Înapoi spre toate
Declaraţii
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Discursul Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la finalul sesiunii de primăvară 2024 a Parlamentului
Ultimele acte legislative adoptate
 

Adresa
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 105
MD-2073, Chișinău
Republica Moldova

Date de contact:
Direcţia petiţii şi audienţe
tel: 022-820-270
Direcția servicii generale
tel:
 022 820 126

 [email protected]

 old.Parlament.md

 
   Pagină web realizată cu asistenţa Uniunii Europene şi Consiliului Europei prin "Programul pentru susţinerea democraţiei"